Acum cateva saptamani, intr-o dimineata cu soare, mi-am aprins tigarea si m-am pus sa fumez linistit la geam.
In timp ce fumam mi-am dat seama ca nu erau nori iar soarele incalzea puternic; atunci mi-a venit o idee.
Daca soarele este inspiratia divina, pamantul cu toate cate cresc pe el este constiinta umana, atunci norii sunt indoielile si temerile, momentele de neincredere in propria persoana. Totusi, atunci cand apar norii (indoielile, viata pare fara sens), poate urma furtuna (o cadere psihica), sau, cu putina incredere, putem vizualiza o ploaie binecuvantata (idei noi, inspiratie)...care ne ajuta sa evoluam si sa ne rezolvam problemele in continuare.
Cel mai bine este sa avem mereu constiinta senina, precum cerul fara nori si cu siguranta asa vom primi inspiratia necesara rezolvarii oricarei probleme.
Dupa acest moment, la cateva zile, am fost acasa la tatal meu; acolo am stat in curte si am admirat pomii, si iarasi am avut o revelatie: trunchiul pomului se inalta in sus, iar de la un moment dat apar crengile, care o iau in diverse directii dar tot spre in sus. Asa mi-a venit ideea ca drumurile noastre o pot lua in diverse directii care aparent nu ne conduc spre scopul propus, dar indiferent de directie drumul este ascendent, scopul fiind evolutia.
In crengile unui pom isi fac casa diverse pasarele, iar eu m-am gandit ca probabil, pentru a primi si noi coroane prin binecuvantarea Divinitatii, trebuie sa facem si noi loc altora, mai precis sa ii ajutam si pe altii.
Asta mi-a intarit convingerea ca trebuie sa ne ajutam unii pe altii, fiind toti copii ai Mamei Pamant si ai Tatalui Ceresc, iar pentru ca un angrenaj sa functioneze trebuie ca toate elementele lui sa isi faca treaba care le revine.
Probabil asta ar fi unul din motivele pentru care Isus a spus: "Iubitiva unii pe altii cum v-am iubit si Eu pe voi".
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu