Despre Legea Atractiei s-a mai scris, despre Dreptul Divin de asemenea; aici vreau sa dovedesc ca nu pot exista separat. Practic toate realizarile noastre se leaga sub o forma sau alta de aceste doua mari "aspecte spirituale".
Conform Legii Atractiei, noi atragem experiente si realizari conforme cu increderea noastra, manifestata prin emotii, dintre care cele mai puternice in sensul Legii sunt: bucuria, si din pacate, frica.
Stim de la bunici ca "de ce ti-e frica nu scapi", sau "este mai probabil sa te intalnesti cu cineva atunci cand esti cu cineva cu care nu vrei sa fi vazut".
De asemenea, daca traim emotia "actului implinit", cu alte cuvinte, daca traim bucuria realizarii a ceea ce inca nu am realizat, atunci punem in miscare legea pe care a expuso Isus cand a spus: "Inainte sa ma chemi Eu voi veni", sau "ceea ce cereti sa credeti ca ati primit deja".
Si atunci de ce aceasta lege nu functioneaza intotdeauna ?
Este posibil, ca intr-o viata anterioara sa fi gresit cu privire la un aspect pe care acum il vrem implinit, de exemplu, spunea domnul Dragos Argesanu (psiholog)...o fata avea probleme cu spiritele focului (salamandre), trimise de o vrajitoare, si nici un barbat nu se putea atinge de ea in sens fizic pentru ca nimeni nu suporta (desi era frumoasa). S-a aflat in final, ca pacienta fusese intr-o viata anterioara inchizitor.
Din toate astea tragem concluzia ca Dreptul Divin este cel care guverneaza ceea ce avem si ceea ce nu avem voie sa experimentam la toate nivelele.
Dar sa nu disperam, dupa cum spuneam, Tatal vrea doar sa fim fericiti, deci dreptul la fericire este un Drept Divin al fiecaruia, problema este sa il acceptam si sa stim sa profitam de el.
miercuri, 2 martie 2011
Despre mancare, cancer si alte temeri
De curand am citit comentariul unui prieten pe Facebook care incerca sa ne convinga sa devenim vegetarieni, cu diverse argumente; acest post este replica mea pentru toti cei care considera ca o viata "sanatoasa" implica neaparat o alimentatie vegetariana, sau cel mult lacto-vegetariana.
Trebuie sa recunosc ca si eu ma pregatisem sa trec pe vegetale in ideea unui metabolism sanatos; dar am ajuns la urmatoarea concluzie:
Este intr-adevar mai sanatos -probabil- sa mancam vegetarian dar totusi asta nu ne va scapa de eventuale probleme, si asta pentru ca, o alimentatie sanatoasa nu ne fereste de "otrava energiilor celor din jur" (cum o numea Don Miguel Ruiz), cu alte cuvinte, daca cineva iti incarce campurile energetice cu informatie otravita (gelozie, ura, invidie), alimentatia ta nu este un impediment; ceea ce cred insa ca ar trebuie sa schimbam, este felul nostru de a vedea lumea, multi dintre noi tinzand sa dam vina pe cei din jur pentru cele mai multe dintre ne-reusitele noastre, respectiv pe sistem, guvern, sau chiar prieteni.
Trebuie sa intelegem ca suntem profund responsabili pentru ceea ce ni se intampla in viata, fiecare dintre noi traim in propria lume, cei din jur (cunoscutii, familia, prietenii) sunt doar pasageri in vietile noastre, ei vin si pleaca, in final suntem singuri raspunzatori de realizarile noastre, si nimeni nu va judeca in final pe altcineva decat pe noi pentru actiunile noastre.
Exista doua modalitati de a contracara "otrava informationala" pe care o receptam de la cei din jur, fie suntem total indiferenti, conform principiului: "de ce nu te temi nu iti poate face rau", fie ii binecuvantam pe acestia, conform principiului: "binecuvantati pe cei ce va blesteama".
Dupa cum spune si titlul postului, mi-am propus ca tot aici sa vorbesc putin despre moarte si cancer:
Cancerul este o plaga la moda in zilele noastre iar noi ne temem de el pentru ca, in general se termina odata cu moartea. Acum avem doua variante dintre care putem alege cand ne gandim la moarte, fie suntem atei si spunem ca se termina totul, deci nu avem de ce sa ne temem, daca moartea este doar un somn adanc; fie suntem crestini sau orice altceva si atunci ne temem de o eventuala pedeapsa ca raspuns la viata noastra poate ne-placuta in ochii lui Dumnezeu, in acest caz probabil ca incercam sa meditam mai profund asupra viitorului nostru "din lumea cealalta".
Dupa cum spuneam si in alte posturi, eu cred ca Dumnezeu vrea doar sa fim fericiti, un Tata este fericit atunci cand copiii Lui sunt fericiti, asa ca nu trebuie sa ne turnam cenusa in cap poate-poate il imbunam pe Dumnezeu; dar despre asta am mai vorbit in alte postari.

marți, 1 februarie 2011
Despre lupta dintre Mihail si Lucifer
Ceea ce expun in continuare este viziunea mea proprie despre legendara -daca pot sa-i spun asa- lupta din Rai dintre cele doua mari capetenii, lupta despre care stim cu totii ca s-a terminat cu alungarea lui Lucifer si a ingerilor sai din Rai.
Deci sa incepem....
Biblia spune ca "Mihail si ingerii Lui au pornit razboi, si se lupta si diavolul cu ingerii lui"
Ceea ce pe mine m-a frapat la aceasta faza, este ceea ce este evident, si anume, faptul ca, Mihail a pornit razboiul si nu Lucifer; asta la inceput nu mi s-a parut in regula; dar am meditat putin si am ajuns la urmatoarele concluzii:
D-nul parapsiholog Dragos Ovidiu Argesanu, spun intr-una din carti, faptul ca, la inceput, Intunericul si Lumina coexistau, ceea ce pe mine m-a frapat la inceput, iar dansul spune ca nici el nu a inteles la inceput.
Va voi explica cum este posibil acest lucru legandu-ma de citatul de mai sus, dar sa o luam usor.
Stim ca Dumnezeu la inceput a creat Lumina, apoi toate celelalte pe rand, dar stim ca intunericul este absenta luminii, deci inainte sa creeze El lumina, era intuneric si nimic altceva, in afara de Dumnezeu, care, ne spun scripturile, nu are inceput.
Teoria mea este ca Dumnezeu a creat ingeri si din lumina si din intuneric si i-a inzestrat pe fiecare cu viata si constiinta.
Astfel, ingerii creati din lumina, au fost pusi sub comanda lui Mihail, (care mai este numit si Printul Luminii, iar Enoh il numeste Arhistrateg) iar ingerii creati din intuneric au fost pusi sub comanda lui Lucifer.
In felul acesta, fiecaree grup avea cate un conducator direct, Isus, parerea mea fiind Domn peste toate acestea - de fapt in cartea apocalipsei, Isus ii spune apostolului Ioan ca El are si cheile iadului, ceea ce dovedeste ca nici macar in iad Satan nu face ce vrea.
Unde s-a ajuns dupa aceasta lupta, vedem peste tot in jurul nostru; uneori probabil unii dintre noi ne intrebam clascicul: "cum ar fii fost daca.... ? (daca nu exista lupta, daca invingea Lucifer).
Parerea mea personala este ca nu avea cum sa nu existe lupta, pentru ca Lumina si Intunericul sunt prin definitie antitetice, ganditi-va numai ca, un demon vede binele ca fiind rau si raul ca fiind bine.
Unii spun, ca Dumnezeu a vazut cum va evolua totul de la inceput pana la sfarsit inca inainte sa creeze primul - orice ar fii creat prima data.
Cat priveste ce s-ar fii intamplat daca ar fii invins Lucifer....dupa parerea mea, aceasta teorie pica din start, probabil ca Dumnezeu nici nu l-ar fii creat daca - conform atotstiintei Lui - ar fii avut macar banuiala ca ar fii o reala problema pentru El
Cam atat despre parerea mea; voi incheia cu un citat din Anne Cushman:
"Ceea ce ni se intampla in viata, asta e alegerea lui Dumnezeu, dar sa fim fericiti sau nu, asta e alegerea noastra"

Abonați-vă la:
Postări (Atom)